Ce se întâmplă când îți iei concediu medical, dacă lucrezi de acasă: explicația experților

de: Iulia Kelt
25 12. 2022

Pandemia ne-a schimbat obiceiurile, iar aceasta este o realitate. Practic, de la începtul anului 2020, multe dintre aspectele vieții, așa cum le știam, s-au schimbat – în anumite cazuri, iremediabil.

Spre exemplu, din ce în ce mai mulți oameni lucrează, chiar și acum, când pericolul pare că a mai trecut un pic, de acasă.

Am început cu toții să facem asta în perioada restricțiilor și am continuat, atât angajatorii, cât și angajații, începând să vadă în telemuncă avantaje.

Ce se întâmplă atunci când îți iei concediu medical, dar lucrezi de acasă?

Dacă muncești de acasă, nu înseamnă că nu te mai îmbolnăvești. Așadar, ce faci atunci când lucrezi de acasă, însă ai nevoie de câteva zile libere pentru a-ți reface sănătatea?

Evident, exact ca până acum, ai dreptul la concediu medical. Este un drept pe care legea ți-l acordă, așadar nu te poate ține nimeni lipit de computer, dacă sănătatea nu ți-o permite și, mai mult, poți dovedi asta printr-o adeverință eliberată de medicul tău de familie.

Totuși, înainte de pandemie, atunci când majoritatea dintre noi încă mergeau la birou, în ciuda simptomelor neplăcute cauzate de boală, exista o oarecare doză de bucurie atunci când ne luam concediu medical.

Un studiu realizat de oamenii de știință a analizat modul în care reacționează, în prezent, oamenii care lucrează de acasă și își iau concediu medical.

Se pare că nu reușim să ne mai bucuram la fel de timpul liber, fie el petrecut în pat, cu o „tonă” de șervețele lângă noi și căni cu ceai.

Explicația este cât se poate de simplă. Casa ta va fi, de asemenea, și birou, astfel că delimitarea nu se mai face corespunzător, în acest caz.

Dacă ești cât de cât apt să te ridici din pat, te vei trezi din nou în fața computerului, uitându-te peste proiectele tale. În acest sens, este lesne de înțeles că nu te vei detașa absolut deloc de locul de muncă și, ca să fim totalmente sinceri, nici randament bun nu vei da, dacă alegi să treci peste concediul medical.